Cumpara acum cartea Dieta castigatoare | Novak Djokovic online si te bucuri de un pret cat mai accesibil. Daca esti pasionat/a de citit, noi iti punem la dispozitie una dintre cele mai frumoase carti din categoria Biografii, memorii, jurnale ale editurii Publica.
Editura: Publica
Subcategorie: Biografii, memorii, jurnale
Id Produs: 220755
Descriere Cartea Dieta castigatoare | Novak Djokovic editura Publica:
În lumea tenisului profesionist de astăzi, cea mai mică schimbare în ceea ce priveşte abilitățile de joc, condiția fizică sau mentală se vede imediat pe terenul de joc. Mă antrenam în fiecare dimineață și în fiecare după-amiază, ridicam greutăți, mergeam cu bicicleta și alergam ore întregi în fiecare zi. Nu era o problemă de condiție fizică. Am schimbat preparatorii fizici, căutând de fiecare dată pe cineva cu un program nou de pregătire fizică. Am schimbat antrenorii, gândindu-mă că poate ceva legat de tehnica mea de joc mă va elibera de acest blestem. Și totuși, de fiecare dată când făceam câte un pas important spre împlinirea visului meu, mă simțeam de parcă eram legat cu o frânghie de corp și cineva mă trăgea înapoi. Câștigam un turneu, apoi mă prăbușeam inexplicabil în următorul, câștigam spectaculos un meci, ca pe urmă să mă retrag în mijlocul partidei din turul imediat următor. Aveam abilitățile, talentul și motivația necesare. Aveam disponibilitatea și resursele pentru a încerca orice formă de antrenament fizic și mental cunoscută de om și aveam acces la cei mai buni medici din lume. Dar ceea ce îmi crea probleme era ceva la care nu mă gândisem niciodată. Modul în care mă antrenam și mă pregăteam fizic erau în regulă. Greșit era modul în care mă hrăneam. NOVAK DJOKOVIC Voi fi sincer – nu mi-am imaginat niciodată că noua mea dietă alimentară mă va face să mă simt într-atât de bine. Să mă simt într-atât de capabil. Întotdeauna m-am antrenat cu gândul de a fi cel mai bun, doar că modul de funcționare a organismului meu îmi stătea în cale. Apoi, brusc, lucrurile s-au schimbat. Atunci când schimbarea s-a întâmplat și eu am început să mă simt fantastic, am știut exact ce vreau de la mine: să ajung numărul unu în lume. Să câștig și să continui să câștig. Bineînțeles, am pierdut în greutate. Bineînțeles, m-am simțit foarte bine. Dar nu era suficient pentru mine. Sper să nu fie suficient nici pentru tine. Fă aceste schimbări. Bucură-te de proces. Dar nu lăsa ca aceste schimbări să devină obiectivul tău. Lasă-le să fie porțile de acces către niște obiective mai mărețe și mai importante. Fii pregătit. Novak Djokovic Sunt încântat că o figură publică de talia lui Novak Djokovic, un personaj admirat de milioane de tineri, a ales să vorbească despre problema delicată a glutenului și să se ofere drept exemplu de succes pentru ceea ce poți obține prin angajament ferm, muncă susținută și o dietă sănătoasă. William Davis, autorul bestsellerurilor New York Times: Wheat Belly: Lose the Wheat, Lose the Weight, and Find Your Path Back to Health și Wheat Belly Cookbook