De la India la Indiile Africii | Daniela Tane

Cumpara acum cartea De la India la Indiile Africii | Daniela Tane online si te bucuri de un pret cat mai accesibil. Daca esti pasionat/a de citit, noi iti punem la dispozitie una dintre cele mai frumoase carti din categoria Biografii, memorii, jurnale ale editurii Pandora M.

VEZI PRET

Editura: Pandora M
Subcategorie: Biografii, memorii, jurnale
Id Produs: 204022

Descriere Cartea De la India la Indiile Africii | Daniela Tane editura Pandora M:
Această carte s-a conturat încetul cu încetul, în misiuni diplomatice, umanitare sau ca simplu turist, din jurnalul de bord transmis periodic prietenilor de acasă. Am încercat să surprind şi să dezvălui sufletul lumilor prin care m-au purtat paşii, într-o incursiune în sacrul prezent la fiecare colţ de stradă, dar pe care suntem prea grăbiţi ca să-l mai vedem. India, Sri Lanka, Cambodgia, Nepalul, Etiopia sunt lumi ce merită descoperite pe îndelete. Etiopia poate fi considerată, din multe puncte de vedere, drept ‘India Africii’. Expresia mi s-a părut absolut magistrală, deoarece a reuşit să surprindă, într-o formulă succintă, esenţa istoriei şi devenirii acestui pământ de-a lungul mileniilor. Între India şi Etiopia există, în mod incontestabil, o înrudire de alt tip, spiritual. Amândouă sunt spaţii cu un trecut grandios, ţări care au lăsat moşteniri importante în cartea culturală a umanităţii.


Produse din aceeasi categorie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *